1.2 Urzeala tronurilor [vol.2] by George R.R. Martin

Author:George R.R. Martin
Language: eng
Format: mobi
Published: 0101-01-01T00:00:00+00:00

EDDARD

Paiele de pe podea puţeau a urină. Nu exista nici fereastră, nici pat, nici măcar o găleată în care să-şi facă nevoile. Îşi amintea zidurile de cărămidă de un roşu-deschis, mărginite de bucăţi de silitră, de o uşă cenuşie din lemn crăpat, groasă de patru degete, întărită cu fier. Le văzuse scurt, o ocheadă rapidă înainte de a fi azvârlit aici. Odată ce uşa se trântise în urma lui, nu mai văzuse nimic. Întunericul era total. Ar fi putut foarte bine să fie orb.

Sau mort. Îngropat împreună cu regele său.

— Ah, Robert, murmură el, în timp ce mâna lui cercetătoare atinse un perete de piatră rece, iar piciorul îi pulsa de durere la fiecare mişcare.Îşi aminti de gluma pe care o făcuse regele în criptele de la Winterfell, pe când Regii Iernii priveau cu ochii lor reci, de piatră. Regele mănâncă, spusese Robert, iar Mâna ia rahatul. Cât mai râsese. Dar, cu toate astea, greşise. Regele moare, se gândi Ned Stark, iar Mâna este îngropată.

Temniţa era chiar sub Fortăreaţa Roşie, la mai mare adâncime decât îndrăznea să-şi închipuie. Îşi amintea de vechile poveşti despre Maegor cel Crud, care îi ucisese pe toţi zidarii care lucraseră la castelul său, pentru a nu-i putea divulga secretele.

Îi blestemase pe toţi: Degeţel, Janos Slynt şi mantiile lui aurii, pe regină, pe Regicid, pe Pycelle şi Varys, pe Ser Barristan, ba chiar şi pe Lordul Renly, sânge din sângele lui Robert, care fugise tocmai când avusese mai mare nevoie de el. Totuşi, în cele din urmă, acceptase că vina cea mai mare era a lui.

— Smintitule, se văicări el în beznă, nebun orb de trei ori blestemat.

Chipul lui Cersei Lannister părea că pluteşte înaintea lui prin întuneric. Părul ei era plin de lumina soarelui, însă în zâmbet îi sălăşluia batjocura. „Când te joci de-a urzeala tronurilor, câştigi sau mori”, şopti ea. Ned jucase şi pierduse, iar oamenii săi plătiseră preţul nebuniei sale cu propriul lor sânge.

Când se gândea la fiicele sale, voia să plângă, însă lacrimile nu veneau. Chiar şi acum, era un Stark din Casa Winterfell, iar tristeţea şi furia împietriseră înlăuntrul său.

Când rămânea neclintit, piciorul nu-l mai durea atât de tare, aşa că făcea tot ce putea să stea întins şi nemişcat. De cât timp zăcea aşa, n-ar fi putut spune. Nu existau aici nici soarele, nici luna. Nu putea vedea semnele de pe perete. Închise ochii şi-i deschise din nou; nu exista nicio diferenţă. Dormea şi se trezea, apoi iar dormea. Nu mai ştia ce era mai dureros, trezirea sau somnul. Când dormea, avea vise întunecate şi tulburătoare, despre sânge şi făgăduieli încălcate. Când se trezea, nu avea altceva de făcut decât să se gândească, iar gândurile erau mai rele decât coşmarurile. Amintirea lui Cat era la fel de dureroasă ca un pat cu ţepi. Se întreba unde era ea, ce făcea. Se mai întreba şi dacă o va mai vedea vreodată.

Orele se transformaseră în zile, sau cel puţin aşa i se părea. Simţea o durere surdă în piciorul sfărâmat, o împunsătură sub ghips.

Download

Copyright Disclaimer:
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.